În perioada 15-19 Aprilie anul curent, la Ploiești, se va desfășura turneul final al Campionatului Național U15 Masculin – ediția 2025/26. CSM Oradea se numără între cele mai bune opt echipe ale României la generația 2011 și abordează turneul final din postură de campioană în exercițiu, performanță obținută în urmă cu un an la Arena Antonio Alexe din Oradea, în cadrul turneului final U14 – ediția 2024/25.
Echipele calificate la turneul final au fost repartizate în două grupe de câte patru fiecare. Iată alcătuirea acestora:
- Grupa A1 – CSM BBA CSȘ Petrolul Ploiești, Steaua Sharks București, LPS Focșani, CSU Andu Sibiu
- Grupa A2 – CSM Oradea, U-BT Cluj-Napoca, CSU Știința București, CS Vâlcea 1924
Se joacă pe sistemul fiecare cu fiecare. Primele două clasate în cele două grupe avansează în semifinale, iar celelalte echipe vor juca în turneul locurilor 5-8. Ulterior se dispută finala, meciul pentru medalia de bronz și jocurile de clasament.
Lotul de jucători deplasat la Ploiești este format din Bogdan Ciortan, Matei Ștefan Ciucoș, Andrei Ilie Domocoș, Anton Iuhasz, Raul Mihai Luncan, Andrei Meșter, Dominik Nirean, David Pali, Alexandu Poliacof, Rareș Scarlat, Dragoș Șușman, Bogdan Tordai, Abel Venter, Dragoș Vesa.
CSM Oradea, sub comanda lui Milutin Stanic și Fredi Feher are un bilanț general de 13-0 în actuala ediție de campionat. Iată programul roș-albaștrilor în faza grupelor:
- Marți (15.04), vs CS Vâlcea 1924
- Miercuri (16.04), vs CSU Știința București
- Joi (17.04), vs U-BT Cluj-Napoca
Amintim că generația 2011 de la CSM Oradea a obținut locul 10 la Festivalul de minibaschet în competiția U12 din 2023, locul 4 în CN U13 – ediția 2023/24, respectiv locul 1 în CN U14 – ediția 2024/25.

