CSM Oradea se deplasează la București pentru turneul semifinal din cadrul CN U16 Masculin – ediția 2025/26

În perioada 24-26 Aprilie 2026, la București, se va desfășura turneul semifinal din cadrul Campionatului Național U16 Masculin – ediția 2025/26. CSM Oradea face parte din Grupa 1, alături de Steaua Sharks București, FC Argeș Pitești și CSȘ Nr. 4 CSU ASE București.

Echipa antrenată de Branko Jorovic și Erik Zoltan a avut un parcurs fără greșeală în actuala stagiune. Sportivii generației 2010 au repurtat zece victorii din tot atâtea apariții și au pătruns între cele mai bune 16 echipe ale țării.

Aici printre oponenți se numără Steaua Sharks București, câștigătoarea grupei naționale în sezonul regulat. Formația din capitală are un bilanț general de 14-0. În schimb, FC Argeș Pitești a ocupat ultimul loc în grupa națională, cu un bilanț de 2-12. Gazda turneului semifinal este CSȘ Nr. 4 CSU ASE București, grupare cu un bilanț general cumulat de 8-4 și care a pătruns în faze semifinală după ce a obținut patru victorii din șase meciuri disputate în faza a 2-a.

Programul CSM Oradea la turneul semifinal este următorul:

  • Vineri (24.04), ora 13:00, vs FC Argeș Pitești
  • Sâmbătă (25.04), ora 13:00, vs Steaua Sharks București
  • Duminică (26.04), ora 12:00, vs CSȘ Nr. 4 CSU ASE București

Primele două clasate avansează la turneul final. Acesta se va desfășura în perioada 13-17 Mai 2026.

Susține viitorul baschetului orădean cu Formularul 230.

X