Echipele CSM Oradea se pregătesc pentru fazele superioare ale Campionatelor Naționale de juniori – ediția 2025/26. Pe parcursul lunii Aprilie anul curent sunt programate turneele finale la U14 și U15 Masculin, precum și faza semifinală la competițiile U16 și U18 Masculin.
În perioada 6/10.04, la Sibiu, este programat turneul final U14 Masculin. CSM Oradea, antrenată de Milutin Stanic și Zoltan Hidi, a fost repartizată în Grupa A1, alături de Rising Stars Popești Leordeni, LPS Focșani Academia Phoenix Galați, Juniors Craiova, CSU Andu Sibiu și Laguna București. Celelalte protagoniste ale turneului final sunt U-BT Cluj-Napoca, Stomart Iași, SCM Politehnica Timișoara, CSȘ Târgoviște, ACS Educație și Performanță prin Baschet București.
În perioada 15/19.04, la Ploiești, va avea loc turneul final U15 Masculin. CSM Oradea, sub comanda lui Milutin Stanic și Fredi Feher, se deplasează la acest eveniment cu un parcurs perfect și a fost repartizată în Grupa A2, alături de U-BT Cluj-Napoca, CSU Știința București și CS Vâlcea 1924. Celelalte echipe calificate sunt CSȘ Ploiești, CSA Steaua Sharks București, LPS Focșani și CSU Andu Sibiu.
În perioada 17/19.04 anul curent, locul de desfășurare urmând să fie stabilit și comunicat, este programat turneul semifinal pentru Campionatul Național U18 Masculin. Sub comanda lui Branko Korovic și David Karsai, CSM Oradea întâlnește pe Rising Stars Popești Leordeni și Leii București. Primele două se califică la turneul final, eveniment programat a avea loc în perioada 29.04/03.05.2026.
În perioada 25/27.04, locul de desfășurare urmând să fie stabilit, se va derula turneul semifinal al categoriei U16 Masculin. CSM Oradea, sub comanda tandemului Branko Jorovic – Erik Zoltan, a avansat cu un bilanț imaculat între primele 16 echipe ale țării, acolo unde se va confrunta în premieră cu formații provenite din grupa națională. Alcătuirea grupei din faza semifinală va fi stabilită după încheierea tuturor jocurilor din fazele anterioare. Primele două clasate în cele patru grupe ale fazei semifinale avansează la turneul final. Acesta va avea loc în perioada 13/17.05.2026.
Turneul semifinal al Campionatului Național U13 masculin – ediția 2025/26 se va desfășura în perioada 1/3.05.2026. CSM Oradea a avansat între primele 16 echipe ale României și la această categorie de vârstă, fiind repartizată în Grupa A4, alături de CSM BBA Petrolul Ploiești, CSU Andu Galben Sibiu și CSU Andu Alb Sibiu. Primele două clasate avansează la turneul final, eveniment programare a se desfășura în perioafa 30.05/03.06.2026.

