CN U16 Masculin: CSM Oradea învinge Sport Star Timișoara în ultima secundă!

CSM Oradea a obținut cea de-a 2-a victorie în Campionatul Național U16 Masculin – ediția 2025/26. Formația antrenată de Branko Jorovic și Erik Zoltan a învins la limită CS Sport Star Timișoara, scor 70-68, în cursul dimineții de sâmbătă (11.10), la Oradea Arena B.

Jocul a fost echilibrat pe toată durata celor 40 minute. Protagonistele s-au succedat la conducere de-a lungul întregului meci, incluzând realizări colective și individuale, reușite de la distanță sau în pătrundere. Cele două formații s-au succedat la conducere și pe finalul partidei, unul deosebit de spectaculos și tensionat.

Victor Maxim a reușit un coș extrem de spectaculos, finalizând o acțiune în pătrundere cu o singură mână, fără să protejeze mingea cu cealaltă. El a fost faultat pe aruncare, transformând aruncarea liberă suplimentară și a adus CSM Oradea în avantaj de două lungimi. Formația din Banat a replicat de la linia de pedeapsă, egalând la 68 cu câteva secundă rămase pe ceas.

Formația orădeană nu a mai avut timp de odihnă pentru ultima acțiune, astfel încât mingea a fost repusă de sub propriul panou. Bogdan Ciortan a realizat o acțiune individuală de maximă utilitate, fiind trimis la linia de pedeapsă cu 0.3 secunde rămase pe timpul de joc. El a transformat ambele aruncări libere pentru a consfinți victoria CSM-ului.

Viki Balogh a totalizat 23 puncte, Bogdan Ciortan a adăugat 16 puncte, Enrico Zanchettin a terminat cu 10 puncte, iar Ilan Pali a contribuit cu 8 puncte pentru CSM Oradea.

Meciul a avut parte de două galerii care și-au făcut simțită prezență, fiecare susținându-și faroviții deosebit de vocal până la finalul partidei.

CSM Oradea obține a 2-a victorie din tot atâtea partide disputate în noua ediție de campionat la categoria U16 Masculin. Cu un bilanț perfect, roș-albaștrii devansează Wildcats Baia Mare și Sport Star Timișoara, ambele având 0-1 la general înaintea confruntării directe.. Urmează returul, programat în lunile Noiembrie și Decembrie.